GÂNDUL NEWS. Salariul minim pe economie ar trebui să crească

Publicat: 16/11/2021, 20:30

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

Salariul minim pe economie în România ar trebui să fie mai mare

Potrivit Comisiei de Muncă a Parlamentului European, acesta nu poate fi mai mic de jumătate din salariul mediu. În acest moment, salariul minim pe economie este de 1.386 de lei. De la 1 ianuarie 2022, salariul minim va ajunge la 1.524 de lei după ce în acest an s-a decis o creştere de 10%. Chiar și așa, nu ajunge la suma recomandată de UE. În România, sunt 1,6 milioane de români plătiţi cu salariul minim. (Mai multe detalii aici…)

Creșterea economică începe să scadă

Aceasta a încetinit la 0,3 la sută în trimestrul al III lea faţă de trimestrul anterior. Totodată, comparativ cu anul trecut, în primele nouă luni ale acestui an, Produsul Intern Brut a avut o creștere de peste 7 procente pe serie brută și 8% pe serie ajustată. Comisia Europeană a revizuit estimările cu privire la creşterea economică a României în acest an ca fiind în scădere la 7%, după ce în luna iulie preconiza un avans de 7,4%. (Mai multe detalii aici…)

Progres al lucrărilor de pe Autostrada de Centură a Capitalei

Lucrările la lotul II al șantierului de pe A 0 au avansat la 27%. Reprezentanții CNAIR precizează că acest lot are ca termen de finalizare luna februarie 2023. Contractul pentru Lotul 2 – 16,3 km de autostradă dintre Clinceni şi Berceni – a fost semnat în martie 2019. Aceeași companie construiește și lotul 1, care are ca termen de finalizare anul 2024. Centura de sud la nivel de autostradă are o lungime de 52 de kilometri.

Procesul chirurgului Mircea Beuran a fost mutat de la Tribunalul București, la Giurgiu

Doctorul Beuran, judecat că a luat mită 10.000 de euro pentru a asigura unei subordonate un post de asistent universitar, a reușit să îi convingă pe magistrați să-i mute procesul în provincie. Curtea de Apel București susține că mediatizarea acestui caz și notorietatea inculpatului pot afecta imparțialitatea instanței. Astfel că acesta va fi judecat de instanța care l-a eliberat din pușcărie pe Liviu Dragnea, la Tribunalul din Giurgiu. Judecătorii de la Curtea de Apel București, cei care au luat în discuție cererea de strămutare, i-au dat dreptate lui Beuran, așa cum au făcut și în cazul lui Dragnea. (Mai multe detalii aici…)

„Ordonanța interceptărilor” a fost votată în parlament

Astfel că, SRI poate să facă acte de urmărire penală în cazuri de trădare, spionaj și terorism. În schimb, nu poate efectua acte de cercetare penală, nu poate lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest. Proiectul de lege a fost adoptat cu 283 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi 10 abţineri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...